Paste integrale cu piept de curcan

Paste integrale cu piept de curcan sunt savuroase. În plus sunt gata în doar câteva minute şi nu are un conţinut caloric deloc mare.

paste integrale cu piept de curcan jpg

Ingrediente

1 ardei roșu, tăiat fâșii

250 g penne integrale

300 g piept de curcan

piper

sare

1 lingură ulei de măsline

150 g măsline negre

2 căței de usturoi, tocați

Mod de preparare

Pui pastele la fiert în apă cu sare și le fierbi conform instrucțiunilor de pe ambalaj, până devin al dente. Le scurgi și păstrezi câteva linguri din apa în care au fiert. Tai pieptul de curcan bucăți mai mari și le asezonezi cu sare și piper.

Încingi uleiul într-o tigaie mare, adaugi bucățile de carne și le rumenești 4-5 minute, la foc mediu, până devin fragede și ușor rumenite. Le scoți pe o farfurie.

În aceeași tigaie pui usturoiul și bucățile de ardei, le gătești 4-5 minute, amestecând, până când se înmoaie ușor, dar rămân crocante, iar la final adaugi măslinele fără sâmburi, tăiate jumătăți și mai gătești 2 minute. Adaugi carnea și lași să se întrepătrundă aromele.

Adaugi pastele scurse și 2-3 linguri din apa păstrată. Amesteci bine, lași un minut pe foc și potrivești de sare și piper.