Reţetă simplă: Tortilla spaniolă FOTO
Tortilla este un element important al bucătăriei spaniole, aşa că nu trebuie să ratezi acest preparat foarte simplu şi delicios. Această tortilla spaniolă poate fi mâncată ca atare, dar şi într-un sendviş cu caşcaval, şuncă sau maioneză.
Tortilla spaniolă – Ingrediente (4 porţii)
2 cepe mici 6 cartofi medii 7 ouă ulei vegetal sare piper
Tortilla spaniolă – Mod de preparare
Cureţi şi toci ceapa cubuleţe. Cureţi cartofii şi îi tai felii puţin mai groase.
Adaugi oăle într-un castron mare, baţi cu un tel până la omogenizare şi condimentezi cu sare şi piper, după gust. Momentan, le laşi deoparte.
Încingi o cantitate mai mare de ulei vegetal într-o tigaie adâncă, la foc mediu. Adaugi cartofii şi îi prăjeşti aproximativ 10-11 minute, până sunt bine pătrunşi. Scurgi excesul de ulei.
Adaugi ceapa şi sotezi în continuare, amesteci din când în când, aproximativ 2-3 minute, până se înmoaie.
Torni amestecul de ouă şi acoperi astfel cartofii, apoi rumeneşti aproximativ 8-10 minute, la foc mic, până se formează stratul de jos şi marginile preparatului.
Plimbi spatula în jurul marginilor tigăii. Pui o farfurie mare deasupra . Cu o mână te asiguri că farfuria este bine fixată, iar cu cealaltă ţii mânerul tigăii. Întorci repede tortilla pe farfurie şi o aşezi din nou în tigaie, cu partea crudă în jos. Rumeneşti preparatul pe cealaltă parte aproximativ 4-5 minute, până când ouăle sunt complet făcute.
PONT: Ca alternativă, poţi să dai tigaia la cuptor şi să coci tortilla la 200 de grade Celsius, până se face complet, aproximativ 10 minute. Muţi tortilla spaniolă pe un platou şi o tai în bucăţi mai mari înainte să o serveşti.
Sursa: kitchenstories.io