Tacos cu creveți și avocado

tacos cu creveti jpg

Creveții se pepară rapid, uşor, pot fi combinaţi cu legume, sosuri, mirodenii. Aşadar, să-i gătim!

Ingrediente

8 foi de tortilla

½ kg creveți curățați

2 căței de usturoi, tăiați mărunt

1 ceapă roșie

½ linguriță sare

1 vârf de cuțit piper

2 linguri ulei de măsline

2 avocado, tăiate cubulețe

sucul de la 1 limetă

1 linguriță pudră de chili

coriandru proaspăt sau pătrunjel, pentru decor

Mod de preparare

Încingi o tigaie la foc mediu, adaugi uleiul de măsline, usturoiul, pudra de chili și sotezi până când usturoiul este ușor auriu. Pui creveții în tigaie și amesteci, condimentezi cu sare și piper și gătești 3-4 minute sau până când creveții se rumenesc ușor.

Într-un bol mic, amesteci avocado cu sucul de limetă și la final adaugi ceapa roșie tăiată rondele.

Încălzești tortilla într-o tigaie mare, fără ulei, aproximativ 30 de secunde pe fiecare parte, pui creveții preparați între foile de tortilla, adaugi amestecul de avocado și coriandrul verde sau pătrunjel deasupra. Se servește imediat.