Macrou în aspic

macrou in aspic jpeg

Când vrei să cumperi peşte, apasă-l tare cu degetul. Dacă forma lui revine la normal, este numai bun de cumpărat. Dacă însă amprenta persistă înseamnă că peştele nu este proaspăt.

Ingrediente

1,5 kg macrou 1 ceapă 2 morcovi 1 ţelină 1 foaie dafin 1 rădăcină pătrunjel sare piper boabe 30 g gelatină 1-2 lămâi 1-2 linguri oţet 1 legătură pătrunjel 1 legătură mărar

Mod de preparare

Cureţi legumele şi le fierbi întregi în apă cu sare, cu foaia de dafin şi cu boabe de piper, după gust. Când legumele au fiert, le dai deoparte să se răcească. În supa rămasă, torni zeama de lămâie şi oţetul şi fierbi peştele 10 minute, apoi îl scoţi cu grijă şi îi îndepărtezi oasele. Strecori zeama şi o laşi deoparte. Pui gelatina la înmuiat într-o cană cu supă de peşte rece, apoi o torni în restul de zeamă de peşte şi amesteci să se topească. Aşezi într-o formă legumele tăiate, bucăţile de peşte, mărarul şi pătrunjelul tocate. Torni aspicul şi dai la frigider până a doua zi. Serveşti cu felii de lămâie.