Pască cu brânză în stil italian
Apetisanta pască nu are cum să lipsească de pe masa de Paşte. Alege varianta de pască în stil italian şi nu vei regreta decizia.
Pască în stil italian - Ingrediente
Pentru blat
1 pahar făină 1 linguriţă praf de copt 1 ou 125 g unt 3-4 linguri zahăr
Pentru umplutură
500 g cremă de brânză
2 ouă
50 g unt
100 g zahăr
1 lămâie
2 linguri făină
1 vârf cuţit praf de copt
Pască în stil italian - Preparare
Pentru aluat, mixezi untul moale cu zahărul, apoi adaugi oul. Pui făina cernută, împreună cu praful de copt. Frămânţi aluatul şi îl dai la frigider 30 de minute.
Pentru umplutură, baţi ouăle cu zahărul. Separat, amesteci brânza cu făina cernută, praful de copt, untul moale, coaja de lămâie şi 2 linguriţe de zeamă de lămâie. Mixezi totul la viteză mică. Adaugi ouăle bătute şi omogenizezi totul cu o spatulă.
Întinzi aluatul într-o tavă cu pereţii înalţi, detaşabili şi unsă cu unt. Torni amestecul de brânză şi dai prăjitura la cuptorul preîncălzit, la 175 °C, 45-50 de minute.
Foto: Profimedia