Prăjitură cu mandarine şi fistic

prajitura cu mandarine si fistic jpeg

La fel ca majoritatea fructelor oleaginoase, fisticul conţine grăsimi sănătoase şi o cantitate apreciabilă de proteine de foarte bună calitate. Fisticul este foarte săţios, dar conţoine şi foarte multe calorii! 100 de grame de fistic conţin 572 calorii. Pentru această prăjitură cu mandarine şi fistic şi de 200 grame de mişcoturi. Iată cât de uşor se prepară:

Prăjitură cu mandarine şi fistic - Ingrediente (6 porţii)

200 g pişcoturi 150 g zahăr 6 gălbenuşuri 500 ml lapte 300 ml smântână pentru frişcă 10 foi gelatină 300 g fistic 6 mandarine

Prăjitură cu mandarine şi fistic - Mod de preparare

Pui gelatina la înmuiat 10-15 minute. Între timp, baţi gălbenuşurile cu jumătate din cantitatea de zahăr aproximativ cinci minute, după care le amesteci cu laptele călduţ. Pui compoziţia pe baie de aburi 10 minute, timp în care continui să amesteci. Laşi compoziţia deoparte până se răcoreşte puţin, apoi adaugi gelatina înmuiată.

Baţi smântâna cu restul de zahăr şi o încorporezi în amestecul de gălbenuşuri. Dai crema la frigider 30 de minute. Între timp, pregăteşti câteva forme rotunde pe care le tapetezi cu folie alimentară. Le umpli cu crema rece, iar deasupra pui pişcoturi şi acoperi cu folie. Dai formele la frigider patru ore, apoi răstorni prăjiturile pe platouri şi îndepărtezi folia. Decorezi prăjiturile cu fistic sfărâmat şi felii de mandarine.