Quesadilla cu dovlecei şi porumb

Quesadillas cu porumb si dovlecei jpeg

Dacă eşti în cel de-al doilea trimestru de sarcină, vei descoperi că această perioadă îţi aduce mai multă energie, un apetit crescut şi mai multă productivitate. Pentru acest trimestru, dacă te pregăteşti să devii mamă, specialiştii în nutriţie au ales preparate sănătoase, pe care le recomandă femeilor însărcinate. Încearcă şi tu această quesadilla cu dovlecei şi porumb şi te vei convinge de cât de delicioasă este.

Ingrediente

1 lingură ulei 2 căţei de usturoi, mărunţiţi 2 dovlecei, tăiaţi felii subţiri 1 ardei gras, tăiat cubuleţe 1 cană de boabe de porumb (congelate, la conservă sau prăjite) sare grunjoasă, după gust piper negru măcinat, după gust ½ cană sos pesto, din comerţ sau preparat în casă 8 tortilla din făină 230 g brânză cheddar dată prin răzătoare

Mod de preparare

Încingi cuptorul la 200 de grade Celsius. Aşezi hârtie de copt într-o tavă.

Încingi uleiul într-o tigaie, la foc mediu spre mare. Adaugi usturoiul, dovleceii, ardeiul gras şi boabele de porumb. Condimentezi cu sare şi piper şi le ţii pe foc, amestecând din când în când, până se înmoaie legumele, aproximativ 3-4 minute. Le iei de pe foc şi le dai deoparte.

Întizi sos pesto peste o foaie de tortilla. Peste sos, pui compoziţia de legume călite şi presari brânza cheddar rasă, apoi acoperi cu altă tortilla. Repeţi procedura cu restul de foi de tortillas, pentru a obţine 4 quesadillas.

Aşezi quesadillas astfel obţinute în tava tapetată. Dai tava la cuptor până când se topeşte brânza, aproximativ 8-10 minute. Serveşti imediat.

Sursa: damndelicious.net

damndelicious.net



Recente

cuptor cu microunde shutterstock 1060457837 jpg
ulei de masline shutterstock 403638466 jpg
pulled pork shutterstock 1673261689 jpg
chiftele de rosii tomatokeftedes shutterstock 2103366965 jpg
image png
image png
3 banane jpg jpeg
fructe de mare jpg
cum alegi carnea jpg
suberek cu carne shutterstock 572050978 jpg
Clătite Qatayef  shutterstock 288837386 (1) jpg
conopida reteta vegana shutterstock 1503266795 jpg
cassoulet rață fasole shutterstock 341364947 jpg
involtini rulouri carne shutterstock 1788453905 jpg
ciocolata shutterstock 1375236380 jpg
pui kiev shutterstock 2034594404 jpg
cozonac visine shutterstock 2019888323 jpg
kugel budinca de cartofi  shutterstock 2018235002 jpg
castraveti covasiti shutterstock 2037878684 jpg
zacusca de vinete horia virlan shutterstock 1824405308 jpg