Cornuleţe cu mac şi budincă de vanilie FOTO

cornulete cu mac si budinca de vanilie jpeg

Atunci când îţi este poftă de ceva dulce, nimic nu se compară cu deserturile preparate în casă. Aceste cornuleţe cu mac şi budincă de vanilie sunt delicioase alături de o cafea fierbinte sau o ceaşcă de ceai. Pentru un gust deosebit, poţi prepara budinca de vanilie în casă. Untul şi ouăle trebuie să fie la temperatura camerei în momentul în care le foloseşti.

Cornuleţe cu mac şi budincă de vanilie - Ingrediente (1 tavă)

Pentru aluat 500 g făină 1 cub drojdie 250 ml lapte 100 g unt 150 g zahăr 2 ouă sare 2 plicuri zahăr vanilat 1 ou pentru uns

250 g mac

100 ml lapte

100 g zahăr

1 plic zahăr vanilat

1 plic budincă de vanilie

Cornuleţe cu mac şi budincă de vanilie - Mod de preparare

Freci drojdia cu o lingură de zahăr, două linguri de făină şi două de lapte. Laşi maiaua la crescut până îşi dublează volumul. Cerni făina de două ori, pui ouăle, zahărul, maiaua, zahărul vanilat, untul la temperatura camerei, un praf de sare şi laptele călduţ. Frămânţi energic până obţii un aluat moale, care nu se ţine de degete. Dacă mai este nevoie, adaugi puţină făină. Îl laşi la crescut.

image

Speli bine macul, după care-l pui la fiert într-o cratiţă împreună cu laptele. Când s-a îngroşat, adaugi zahărul şi zahărul vanilat. Laşi la răcit. Prepari budinca după instrucţiunile de pe ambalaj. Combini macul cu budinca.

image

Întinzi aluatul sub forma unui cerc, din care tai triunghiuri egale. Pui câte 1 lingură de umplutură în capăt şi rulezi.

image

Baţi oul. Aşezi hârtie de copt într-o tavă şi pui cornuleţele. Le laşi la crescut 15 minute, după care le ungi cu ou şi le dai la cuptor până se rumenesc.

image