Prăjitura Stropi de rouă

1366886924 207deliciu 20cu 20mere 20si 20bezea jpeg

Un astfel de festin trebuie neapărat încercat, deoarece o prăjitură delicioasă îi va aduce pe cei dragi în jurul mesei. Ai gustat până acum prăjitura stropi de rouă?

De ce ai nevoie pentru prăjitura stropi de rouă

1 l lapte

7 ouă

8 linguri făină

1 linguriţă esenţă de vanilie

1,5 kg mere

100 g unt

150 g zahăr

Cum se prepară prăjitura stropi de rouă

Separi ouăle şi pui laptele la fiert. Între timp, freci gălbenuşurile cu 5 linguri de zahăr până capătă o consistenţă cremoasă. Dai laptele la o parte şi adaugi treptat gălbenuştile, amestecând bine. La final încorporezi făina şi esenţa de vanilie. Pui din nou laptele pe foc, amestecând până se îngroaşă. Dai crema de vanilie la o parte şi, după ce s-a răcorit, adaugi untul frecat spumă.

Descojeşti merele, le îndepărtezi cotorul şi cutia de seminţe şi le tai felii sau rondele. Aşezi merele într-o tavă unsă cu puţin unt şi presari peste ele 4-5 linguri zahăr. Dai merele la cuptor 10 minute, după care scoţi tava şi torni crema, Dai tava la cuptor aproximativ jumătate de oră, după care o scoţi şi torni bezeaua bătută spumă cu restul de zahăr.

Dai din nou prăjitura la cuptor 10-15 minute. O tai doar după ce s-a răcit.