Spaghete tetrazzini. Paste cu pui şi ciuperci la cuptor
În italia, aceste fel cremos de paste la cuptor este ca versiunea lor de plăcinte cu ciuperci şi pui. Încearcă spaghetele tetrazzini şi spune-ne cât de delicioase ţi s-a părut.
Ingrediente pentru spaghete tetrazzini:
20 g ciuperci porcini deshidratate Ulei de măsline 4 pulpe superioare de pui fără piele şi os sare piper 2 căţei de usturoi 350 g ciuperci proaspete 200 ml vin alb 320 g spaghete 300 ml smântână de gătit 150 g parmezan Câteva frunze de busuioc
Mod de preparare:
Încinge cuptorul la 200 de grade. Pune ciupercile porcini într-un bol şi adaugă apă fiartă peste ele cât să le acopere. Lasă-le să se hidrateze pentru câteva minute. Pune o crăticioară pe foc şi adaugă ulei. Taie puiul în bucăţele şi asezonează-l. Găteşte puiul bine, scurge ciupercile păstrând apa şi adaugă-le în oala cu pui, odată cu usturoiul şi ciupercile proaspete. Adaugă vinul, apa de la ciuperci şi dă focul mic. Fierbe până puiul este gătit complet şi vinul s-a redus.
Între timp, găteşte spaghetele, adaugă smântâna lichidă peste pui, mai dă un clocot şi opreşte. Adaugă piper şi sare şi amestecă spaghetele cu puiul şi sosul. Pune totul într-o tavă, adaugă deasupra parmezan, frunze de busioc şi piper şi dă la cuptor până brânza devine rumenă. Serveşte cald! 5