Ruladă din carne tocată cu broccoli

Rulada jpeg

Această reţetă am primit-o de la cititoarea noastră Tina Chelciov din Genova. Mulţumim! Aşteptăm în continuarea reţetele voastre la adresa retete@click.ro!

Ingrediente:

500 g carne tocată porc şi vită 150 g broccoli 100 g prosciutto crudo 4 ouă 6 linguri parmezan 6 linguri pesmet unt cât o nucă sare piper ulei de floarea-soarelui

Mod de preparare:

Speli broccoli şi-l desfaci bucheţele, apoi îl fierbi 5 minute în apă cu sare. Îl scurgi şi-l tai mărunt, apoi îl sotezi puţin în unt.

Baţi 2 ouă, presari sare, trei linguri de parmezan şi piper după gust. Prăjeşti omleta pe ambele părţi, în puţin ulei, şi o laşi la răcit.

Separat amesteci carnea tocată cu un ou, 3 linguri de parmezan, 3 linguri de pesmet, sare şi piper. Întinzi amestecul de carne pe o foaie de copt, pui peste ea feliile de prosciutto crudo, apoi omleta şi broccoli.

Rulezi strâns cu ajutorul hârtiei de copt şi ungi rulada obţinută cu ou şi o dai cu pesmet. O înveleşti iar în hârtia de copt şi o dai la cuptor pentru 20 de minute, scoţi hârtia şi o mai laşi la fript încă 25 de minute.

O laşi să respire puţin, apoi o poţi tăia.

Echipa clickpoftabuna.ro nu îşi asumă responsabilitatea eventualelor nereuşite culinare. Reţetele sunt trimise de cititorii noştri şi aparţin acestora.