„Furnici în copac“ cu vită

furnici in copac vita jpeg

Mâncare specifică meniului chinezesc, „furnici în copac“ cu vită poate fi preparată chiar de tine, acasă şi de ce nu, poate fi la fel de gustoasă ca la restaurant.

Ingrediente pentru „furnici în copac“ cu vită

500 g carne de vită tocată 300 g tăieţei de orez ½ linguriţă ghimbir ras 1 ceapă 2 morcovi ½ ardei gras roşu 3 linguri sos de soia 1 praf de chili 3 linguri ulei de arahide

Mod de preparare pentru „furnici în copac“ cu vită

Cureţi ceapa, morcovii şi ardeiul, le tai cubuleţe mici sau le dai pe răzătoare şi le căleşti, la foc iute, într-o tigaie neaderentă (sau wok) cu puţin ulei de arahide bine încins. Când legumele sunt crocante, le scoţi deoparte din grăsime şi le amesteci cu ghimbirul. În locul legumelor, aşezi carnea tocată şi o căleşti, la foc potrivit, pentru a se pătrunde bine. Separat, fierbi tăieţeii al dente în apă cu sare, îi scurgi de apă, îi amesteci cu carnea şi legumele călite, sos de soia şi praf de chili, după gust. Laşi totul pe foc un minut, amestecând continuu, pentru a se combina aromele şi gusturile, după care îi serveşti. Aşa ai obţinut aceste „furnici în copac“ cu vită, o mâncare foarte delicioasă!