Budincă de orez cu brânză

budinca de orez cu branza si broccoli jpeg

O combinaţie delicioasă pentru aperitiv. Mai poţi adăuga şi legume care sunt pe placul tău!

Ingrediente 300 g orez sare 300 g broccoli 200 g brânză telemea 150 g smântână 1 lingură unt 3 ouă

Mod de preparare

Fierbi orezul în apă cu sare până când se umflă şi se înmoaie, apoi îl laşi la răcit. Rupi broccoli şi-l speli sub jet de apă rece, după care-l fierbi 5 minute în apă cu sare, îl scoţi şi-l pui într-un vas cu apă cu gheaţă (ca să rămână verde). Amesteci orezul cu smântâna, brânza rasă, ouăle bătute şi broccoli scurs şi tăiat bucăţi. Ungi cu unt o formă rotundă, pui compoziţia, o nivelezi şi o dai la cuptor până se rumeneşte uşor, iar budinca s-a legat.