Combinaţii parfumate cu mac

Ingrediente: 1 cană mac, 1 cană lapte, 2 căni făină, 2 căni zahăr pudră, 4 ouă, 270 g margarină, 1 vârf cuţit de bicarbonat, oţet
Mod de preparare
Amesteci laptele cu macul şi-l încălzeşti puţin, fără să-l fierbi. Laşi să se răcorească amestecul. Baţi gălbenuşurile cu o cană şi jumătate de zahăr, adaugi laptele, margarina topită, dar rece, şi bicarbonatul stins în oţet sau în zeamă de lămâie.
Adaugi făina, iar la sfârşit încorporezi uşor albuşurile bătute spumă cu restul de zahăr, amestecând de jos în sus. Torni compoziţia într-o tavă unsă şi tapetată şi coci la foc potrivit aproximativ 40-50 de minute.
După ce prepari blatul, îl poţi combina în varii deserturi, după preferinţă. Iată ideile noastre!
Prăjitură «Noaptea»

Ingrediente pentru umplutură: 400 g magiun de prune, 2 linguriţe de scorţişoarămăcinată Pentru glazură: 200 g ciocolată menaj, 1 lingură ulei, 2-3 linguriţe cu mac pentru decor
Tai în două pandişpanul pregătit (după ce s-a răcit). Pui o foaie de aluat pe o tavă dreptunghiulară şi o ungi cu magiunul de prune amestecat cu scorţişoară. Acoperi cu cea de-a doua foaie de aluat. Pentru glazură, rupi ciocolata menaj în bucăţi, adaugi uleiul şi o amesteci într-o oală pe baie de aburi. Pregăteşte-o imediat după ce ai montat prăjitura, altfel rişti să se întărească înainte de a o turna. Introduci prăjitura la frigider o oră.
Glazurată

2 albuşuri, 350 g de zahăr pudră, 2 linguriţe zeamă de lămâie
dulceaţă de mandarine, coajă de lămâie verde, coajă de portocală, feliuţe de lămâie
Mod de preparare
Pentru glazură, baţi cu mixerul albuşurile cu zeama de lămâie până devin o spumă densă. Apoi adaugi, puţin câte puţin, zahărul pudră şi continui să amesteci cu mixerul la viteză mică, până obţii o glazură cremoasă, densă şi maleabilă, pe care o întinzi pe pandişpanul cu ajutorul unei spatule de silicon. Introduci prăjitura la frigider pentru a permite glazurii să se întărească. Tai prăjitura pătrăţele şi o serveşti pe o farfurie ornată cu ingredientele date.
Kranţ cu frişcă

150 ml apă, 3 linguriţe zahăr pudră, 2 linguriţe esenţă de vanilie
3 gălbenuşuri, 4 linguri zahăr, 3 linguri făină, 400 ml lapte, esenţă de vanilie, 100 g unt, 300 ml frişcă lichidă dulce
5 linguri zahăr, 200 g fulgi de migdale
Pui la fiert gălbenuşurile cu zahărul, făina şi laptele. Amesteci până totul devine cremos, apoi adaugi esenţa. Încorporezi untul după ce ai luat de pe foc. Mixezi frişca şi o amesteci cu crema rece. Topeşti zahărul şi adaugi fulgii de migdale. Îi pui la răcit pe o folie de aluminiu şi-i zdrobeşti în prosop. Tai blatul în două. Însiropezi prima parte, întinzi ¾ din cremă. Aşezi celălalt blat şi-l însiropezi. Îl îmbraci cu restul de cremă şi-l ornezi cu kranţ.
Tort mascarpone

300 g mascarpone, 150 ml frişcă lichidă îndulcită, 80 g zahăr pudră
200 g fulgi de migdale
Mod de preparare
Amesteci mascarpone cu zahărul pudră şi adaugi frişca bătută. Rumeneşti fără ulei fulgii de migdale şi îi laşi la răcit. Tai în două blatul. Aşezi prima foaie pe un platou şi o ungi cu o jumătate din cremă. Adaugi cea de-a doua foaie de blat şi îmbraci cu crema rămasă. Presari migdalele şi dai la frigider. Serveşti felia de tort ornată după preferinţă.