Dulceață de cireșe amare
Dulceață de cireșe amare este perfectă alături de un croissant cald.

Ingrediente
1 kg cireșe amare
1 kg zahăr
1 lămâie netratată
Mod de preparare
Speli cireșele, le scoți sâmburii și le pui într-o cratiță. Răstorni zahărul peste ele și le lași la frigider peste noapte.
A doua zi, așezi cratița pe focul mic, îndepărtezi spuma care se formează și amesteci constant. Pui zeama de lămâie și fierbi dulceața până când se leagă siropul, apoi o dai deoparte.
Lași dulceața acoperită cu un șervet până a doua zi. O răstorni în borcane sterile pe care le închizi ermetic și le depozitezi într-un spațiu întunecat.