Găluști cu prune
Găluștele cu prune numite și „gomboți” sunt moi, aromate și pline de savoare.

Ingrediente
Pentru aluat
500 g cartofi
150 g făină albă
1 ou
30 g unt
1 praf de sare
Pentru umplutură
12 prune
12 bucăți zahăr cubic
Pentru pesmet rumenit
100 g pesmet
50 g unt
2 linguri zahăr
1 linguriță scorțișoară
Mod de preparare
Fierbi cartofii în coajă, îi cureți după ce se răcesc și îi zdrobești fin. Amesteci cartofii cu făina, oul, untul topit și sarea. Frămânți un aluat moale, dar nelipicios pe care îl împarți în 12 bucăți egale.
Speli prunele, le scoți sâmburii și pui în fiecare un cub de zahăr. Înfășori prunele în aluat și formezi găluștile.
Pui apă cu sare la fiert într-o oală mare. Când clocotește, torni găluștile în apă și le fierbi la foc mic, până se ridică la suprafață (aproximativ 10 minute).
Într-o tigaie, topești untul, adaugi pesmetul și îl rumenești până devine auriu. Adaugi zahărul și scorțișoara și amesteci.
Scoți găluștile, fierte cu spumiera și le rostogolești prin pesmetul rumenit. Le servești calde, cu pesmet și zahăr deasupra.