Şerbet în două culori

Ingrediente: 1 kg zahăr, 300 ml suc de portocale, 300 ml suc de căpşuni, zeamă de lămâie
Mod de preparare: Timp de preparare: 1h 45 min Dificultate: medie
Strecori sucul de portocale, ca să nu rămână pulpa din fruct. Faci un sirop din 500 g zahăr şi sucul de portocală şi îl fierbi într-un tuci, la foc potrivit, îndepărtând spuma. Ştergi din când în când pereţii tuciului cu un şervet umed, ca să nu rămână broboane de zahăr.
Când siropul s-a legat (când dai drumul unei picături într-un pahar cu apă rece, siropul nu trebuie să se dizolve), iei vasul de pe foc, îl pui la răcit în apă rece şi când s-a răcorit îl freci cu o lingură de lemn, într-un singur sens, până devine de consistenţa unui aluat. La sfârşit adaugi o linguriţă de zeamă de lămâie. Torni şerbetul în două borcane (jumătate, nu le umpli) şi le păstrezi la temperatura camerei.
Storci căpşunile într-un tifon şi amesteci sucul rezultat cu 500 g de zahăr. Pui la fiert până se leagă siropul, laşi să se răcorească, baţi bine cu mixerul, adaugi puţină zeamă de lămâie şi torni în borcane peste şerbet.