Turtă dulce
Turta dulce de casă îţi va aminti instant de copilărie, fapt pentru care îţi recomandăm să încerci această reţetă.
Ingrediente turtă dulce
350 g făină
1 linguriță bicarbonat de sodiu
2 lingurițe praf de ghimbir
1 linguriță scorțișoară
125 g unt
175 g zahăr brun
1 ou
4 linguri miere
Pentru glazură
1 lingură lapte
125 g unt moale
200 g zahăr pudră
esență de vanilie
colorant alimentar
Mod de preparare turtă dulce
Într-un vas, cerni făina amestecată cu bicarbonatul de sodiu, adaugi ghimbirul și scorțișoara, apoi untul și mixezi până obții un aluat sfărâmicios. La final, încorporezi zahărul. Bați oul împreună cu mierea, torni peste aluat și mixezi până rezultă o compoziție omogenă. O dai la frigider 15 minute.
Încingi cuptorul și pui hârtie de copt în 2 tăvi. Întinzi aluatul în strat gros, decupezi formele dorite și le așezi în tavă, lăsând spațiu între ele. Dai la copt aproximativ 15 minute, lași tava deoparte 10 minute, apoi scoți într-un vas bucățile de turtă dulce.
Pentru glazură, pui untul într-un vas și mixezi până devine pufos. Încorporezi zahărul pudră și mixezi iar. Adaugi laptele și esența de vanilie, amesteci până obții o compoziție cremoasă cu care ornezi, după imaginație, turta dulce. Poți adăuga colorant alimentar în glazură dacă dorești varietate.