Turtă dulce

Turta dulce aduce un strop de magie Crăciunului. Aroma ei, proaspăt ieșită din cuptor, trește în noi emoții calde și umple casele cu adevăratul spirit al sărbătorilor.

turta dulce jpg

Ingrediente

Pentru aluat

300 g făină

100 g unt

100 g zahăr brun

120 g miere

1 ou

1 linguriță scorțișoară

1 linguriță ghimbir pudră

½ linguriță nucșoară

½ linguriță cuișoare măcinate

1 linguriță bicarbonat de sodiu

1 praf de sare

Pentru glazură

1 albuș 150-170 g zahăr pudră

1 linguriță zeamă de lămâie

Mod de preparare

Într-o crăticioară, pui mierea, untul și zahărul brun și încălzești ușor. Amesteci până se topesc, apoi lași să se răcorească.

Într-un bol, amesteci făina cu condimentele, bicarbonatul și sarea. Torni amestecul ușor cald peste ingredientele uscate. Pui oul și amesteci până se formează aluatul. Frămânți ușor și lași aluatul la frigider o oră.

Întinzi aluatul la grosimea de 5 mm. Decupezi în modele festive, le așezi în tavă pe hârtie de copt. Coci 8-10 minute, până se rumenesc.

Pentru glazură, bați albușul cu zeama de lămâie, adaugi treptat zahărul pudră și amesteci până glazura devine densă și lucioasă. Torni glazura într-un poș subțire.

Lași biscuiții să se răcească complet. Decorezi cu glazură modele fine și lași să se întărească câteva ore.