Cele mai bune rețete de prăjituri cu cireșe și căpșuni, în noul număr al revistei „Click! Poftă bună!“
Revista vine însoțită de un cadou special: Revistă + Platou Bincuvântarea casei, la prețul special de numai 19,99 lei. Grăbește-te, tirajul este limitat!
Granița dintre primăvară și vară dă startul meselor sănătoase și gustoase cu ingrediente pe care nu ai cum să nu le iubești. Cine poate refuza cartofii noi, gătiți în fel și chip – păcat că sezonul lor e scurt! – mazărea dulce și crocantă sau deliciosul sparanghel?
Cine poate spune „Nu!“ căpșunilor și cireșelor pline de culoare și aromă? Adună toate aceste bogății din natură în farfuria ta și gătește-le după rețetele speciale pe care le-am adunat pentru tine în acest număr. Dar nu le opri doar la ele!
Avem propuneri inedite pentru mâncăruri cu pui sau conopidă, precum și preparate deosebite din Italia. Gătește cu rubarbă și află ce beneficii are această plantă pentru sănătate.
Premii pentru cititori
Din ce în ce mai multe persoane aleg să excludă zahărul din dietă. Un desert este, însă, întotdeauna binevenit, dacă e adaptat stilului tău de viață, așa că în paginile revistei vei găsi și dulciuri delicioase, preparate fără zahăr.
Ca de fiecare dată, noi premii te așteaptă la concursul lunar din paginile revistei, trebuie doar să ne trimiți rețeta ta preferată, însoțită de o fotografie.
Sperăm să-ți găsești din nou inspirația în „Click! Poftă bună!“ și să pregătești pentru cei dragi cât mai multe dintre rețetele noastre!