Chifteluțe din pește și cușcuș în sos tomat

chiftelute de peste jpg

În zilele în care vrei să mănânci peşte, prepară chifteluțe din pește și cușcuș în sos tomat.

Ingrediente

300 g file de pește, tocat fin

1 cană cușcuș găti

1 ou

2 linguri pesmet

sare și piper

ulei, pentru prăjit

Pentru sosul de roșii:

1 ceapă tocată

2 morcovi, tăiați cubulețe

2 căni sos de roșii

2 căni apă

2 căței de usturoi, mărunțiți

sare și piper

1 linguriță oregano uscat

1 linguriță busuioc uscat

1 lingură ulei de măsline

crenguțe de cimbru, pentru decor

Mod de preparare

Într-un bol, amesteci fileul de pește tocat, cușcușul gătit, oul și pesmetul. Condimentezi cu sare și piper.

Modelezi amestecul în chiftele ovale, încălzești puțin ulei într-o tigaie la foc mediu și le prăjești până când sunt aurii pe ambele părți. Le așezi într-o tavă unsă cu puțin ulei.

În aceeași tigaie, adaugi o lingură de ulei de măsline și călești ceapa și usturoiul până devin aurii. Adaugi morcovii și continui să gătești încă 2-3 minute. Torni sosul de roșii, apa, presari oregano, busuiocul, sarea și piperul și lași să fiarbă 5 minute.

Torni sosul de roșii peste chifteluțele din tavă și dai în cuptorul preîncălzit 20 de minute sau până când chiftelele sunt coapte și sosul este bine îngroșat. Decorezi cu crenguțe de cimbru.