Friptură umplută cu caşcaval – Reţeta italiană, pas cu pas

Friptura este întotdeauna un deliciu, dacă este pregătită cum trebuie, iar reţeta umplută cu caşcaval şi prosciutto a italienilor trebuie încercată fără îndoială!
De ce ai nevoie pentru a pregăti friptura umplută
3-4 căţei de usturoi, pisaţi
1 ceapă mică, tocată mărunt
pătrunjel, după gust
busuioc, după gust
ceapă verde, după gust
2 linguri ulei de măsline
900 g carne de vită
4 fâşii prosciutto sau jambon
100 g caşcaval
sare, după gust
piper, după gust
sos dulce, opţional
Cum pregăteşti friptura umplută
Încălzeşti cuptorul la 170 de grade. Într-un bol, amesteci usturoiul, ceapa, pătrunjel, busuioc şi uleiul de măsline. Baţi carnea ca pentru sniţele. O ungi cu sosul format.

Aşezi feliile de prosciutto deasupra într-un strat, apoi continui cu felii de caşcaval.

Rulezi şi o prinzi pe alocuri cu aţă alimentară. Condimentezi cu sare şi piper, după gust.

O tai în bucăţi potrivite şi treci prin fiecare câte o scobitoare.

Într-o tigaie, rumeneşti, la foc mediu, micile frigărui umplute, 3-4 minute, pe ambele părţi.

Dai la cuptor 10 minute. Acoperi cu folie de aluminiu şi laşi la răcit 5 minute. Serveşti cu sos dulce, dacă doreşti.
Sursa http://www.thechunkychef.com