Îngheţată de casă cu ciocolată
Cu siguranţă, această reţetă de îngheţată de casă cu ciocolată poate fi declarat desertul acestei veri. Nu ai nevoie de prea multe ingrediente şi nici de multă bătaie de cap. Ce zici? Nu-i aşa că-ţi face cu ochiul pentru zilele caniculare ce se anunţă că vor veni?
Îngheţată de casă cu ciocolată - Ingrediente
100 g ciocolată amăruie 6 ouă 100 g zahăr 2 linguri smântână 4 linguri lapte 200 g frişcă
Îngheţată de casă cu ciocolată - Cum se prepară
Se topeşte ciocolata în bain-marie. Separat, se bat ouăle întregi cu zahărul, smântâna şi cu laptele, apoi se toarnă încet peste ciocolata topită şi se continuă fierberea câteva minute, amestecând continuu. Se ia de pe foc şi se continuă amestecarea până se răceşte. Când este complet rece, se adaugă frişca, se amestecă bine şi apoi se pune la congelator pentru câteva ore. Se serveşte garnisită cu topping de ciocolată, cumpărat din comerţ sau preparat prin topirea ciocolatei, şi cu tablete de ciocolată, adăugate direct în cupele de servit. Iată cea mai bună îngheţată de casă cu ciocolată!