Mâncare din pulpe de pui cu cartofi şi fasole verde, la cuptor

O mâncare simplă şi delicioasă? Sigur! Pulpe de pui cu cartofi şi fasole verde, la cuptor.
De ce ai nevoie pentru mâncare
10 cartofi mai mici
6 roşii
1 ceapă
5-6 căţei de usturoi
2-3 frunze busuioc
1 morcov
16 păstăi de fasole verde
1/3 ardei
4 pulpe de pui
2 fire ceapă verde, opţional
sare
piper
Cum se prepară mâncarea
Tai pulpele de pui în jumătăţi şi le condimentezi cu sare şi piper. Le pui în tavă împreună cu o jumătate de pahar de apă, sare, piper şi 3 căţei de usturoi şi dai la cuptor, încălzit în prealabil, 20 de minute.
Întorci carnea, adaugi cartofii curăţaţi şi tăiaţi în jumătăţi, dacă sunt prea mari, rosiile descojite tocate, ardeiul tăiat bucăţi, morcovul şi ceapa feliate, fasolea verde, restul de usturoi pisat şi torni apă, dacă mai este nevoie. Dai din nou tava la cuptor până când se pătrund legumele şi carnea.
La final, adaugi ceapa verde şi frunzele de busuioc tocate.