Morcovi la cuptor cu sos de iaurt şi usturoi

Morcovi la cuptor cu sos de iaurt si usturoi jpeg

Procesul de coacere la cuptor scoate la iveală dulceaţa şi aroma morcovilor, iar sosul de iaurt cu usturoi completează perfect acest preparat. Mâncarea este ideală în combinaţie cu linte sau cu fripturi.

Morcovi la cuptor cu sos de iaurt şi usturoi - Ingrediente

750 g morcovi mici şi mari 1 căpăţână de usturoi 1 linguriţă seminţe de coriandru 1 linguriţă oţet 2 linguri ulei de măsline 300 ml iaurt grecesc gros sare piper

Morcovi la cuptor cu sos de iaurt şi usturoi - Mod de preparare

Preîncălzeşti cuptorul la 200 de grade Celsius. Tai morcovii în două, pe lungime, apoi desfaci căţeii de usturoi, lăsându-i cu tot cu coajă.

Aşezi legumele într-o tavă mare de copt. Pisezi uşor seminţele de coriandru şi le adaugi în tavă, apoi presari oţetul şi uleiul. Amesteci morcovii şi căţeii de usturoi ca să se acopere bine, apoi condimentezi cu sare grunjoasă şi piper negru, după gust.

Dai tava la cuptorul încins 45 de minute sau până când se înmoaie morcovii şi se caramelizează pe alocuri, dar încă sunt un pic tari. Scoţi usturoiul când este caramelizat sau arată de parcă s-ar fi ars un pic.

Storci miezul din coaja usturoiului copt şi îi pasezi bine. Amesteci cu iaurtul grecesc şi serveşti sosul într-un bol adânc, lângă morcovii copţi.

Sursa + foto: www.jamieoliver.com

Salată de sfeclă şi morcovi (hipertensiune)

Salată de sfeclă şi morcovi (hipertensiune)

Supă picantă de morcovi

Supă picantă de morcovi

Pui la cuptor, cu morcovi şi cartofi

Pui la cuptor, cu morcovi şi cartofi