Plăcintă cu cremă de vanilie

Ieftină şi delicioasă, această plăcintă cu cremă de vanilie este răsfăţul din această seară.
Ingrediente (1 tavă)
1 pachet aluat de plăcintă
Pentru cremă ½ l lapte 120 g zahăr 3 ouă 80 g făină 2 linguri esenţă de vanilie
6 linguri zahăr pudră
2 linguri apă
Mod de preparare
Separi albuşurile de gălbenuşuri. Baţi albuşurile spumă cu jumătate din cantitatea de zahăr. Gălbenuşurile le freci cu restul de zahăr, adaugi treptat laptele şi făina, amestecând energic pentru a nu se forma cocoloaşe. Pui vasul pe baie de aburi şi amesteci până când crema începe să se îngroaşe, iar la sfârşit torni esenţa de vanilie. Laşi să se răcească, după care încorporezi albuşurile. Coci 2 foi de aluat pe fundul tăvii. Pui o foaie în tavă, torni crema, nivelezi, iar deasupra aşezi a doua foaie. Freci zahărul pudră cu apa şi întinzi glazura peste plăcintă. Dai tava la frigider 2-3 ore.