Prăjitură cu mac, stafide şi rom

prajitura rom stafide mac jpeg

O reţetă pe gustul oricui poate fi această prăjitură cu mac, stafide şi rom pe care o poţi prepara foarte simplu şi uşor. Şi unde mai pui că este o prăjitură gătită sănătos chiar la tine acasă.

Prăjitură cu mac, stafide şi rom - Ingrediente

150 g unt sau margarină 200 g zahăr 200 g mac 100 g făină 6 ouă 1 pacheţel zahăr vanilat 1 lingură rom coajă rasă de lămâie 150 g stafide înmuiate

100 g unt topit

zahăr pudră cu aromă de vanilie

Prăjitură cu mac, stafide şi rom - Mod de preparare

Se freacă untul cu jumătate din cantitatea de zahăr, zahărul vanilat şi coaja de lămâie până devine cremos. Se adaugă gălbenuşurile, pe rând, şi romul, apoi făina amestecată cu seminţele de mac. La sfârşit, se adaugă albuşurile bătute spumă tare cu restul de zahăr, stafidele şi se amestecă uşor. 2Compoziţia se toarnă într-o formă rotundă unsă cu unt, tapetată cu făină şi se introduce în cuptorul bine încălzit, pentru aproximativ 45 de minute.

După ce s-a copt, se lasă să se răcească puţin în tavă şi se unge cu untul topit. Se pune untul în mod repetat până se termină. Apoi se presară prăjitura cu mac, stafide şi rom, din abundenţă, cu zahăr pudră.