Prăjiturele cu caise şi nuci

prajiturele cu caise si nuci jpeg

Poate că încă nu au apărut pe piaţă caisele alea bune şi aromate, dar în aşteptarea lor, te „bombardăm“ cu diferite reţete!

Ingrediente

Pentru aluat 300 g făină 250 g unt 1 ou 1 lingură oţet 3 linguri apă rece 1 praf de sare

100 g nucă măcinată

gem de caise

4-5 caise proaspete

Cum se prepară

Se amestecă 100 g făină cu untul până se obţine un aluat, care se întinde într-o foaie groasă şi se lasă la rece. Separat, se amestecă restul ingredientelor (făina rămasă, oul, oţetul, apa, sarea) şi se frământă până devine un aluat omogen. Se întinde într-o foaie de două ori mai mare decât prima foaie de aluat şi se pune la rece. Se împăturesc cele două foi de aluat, foaia mică se înveleşte cu foaia mare, se pliază în patru şi se lasă la rece 20 de minute. Se repetă operaţia încă de 2-3 ori, după care se întinde o foaie subţire, numai bună pentru prelucrare. Se taie aluatul în pătrate cu latura de 10 cm. Se crestează pe diagonală, păstrând mijlocul netăiat. Se pune pe mijloc puţină nucă măcinată, se aşază câte o jumătate de caisă, apoi se îndoaie colţurile spre centru, din două în două, şi se lipesc la mijloc cu gem de caise. Trebuie să semene cu o morişcă. „Moriştile” se aşază pe o tavă tapetată cu folie specială pentru copt şi se coc în cuptorul preîncălzit circa 15-20 de minute. Se servesc calde sau reci.