Reţetă uşoară cu ciuperci

Steakhouse Roasted Mushrooms jpeg

Uneori, cele mai bune reţete se nasc din disperare. Disperarea aceea că nu's multe prin frigider, că te-ai trezit noaptea să găteşti ceva, dar n-ai tot ce-ţi trebuie, iar magazinele sunt închise. Cam aşa am putea spune că s-a născut şi această reţetă cu ciuperci, a căror menire a fost să fie mâncate într-o seară târzie. Perfect pentru două porţii.

Ingrediente:

230 g ciuperci (de care ai prin casă) 1 lingură unt 1 ceapă (sau şalote dacă se întâmplă să ai în cămară) 2-3 căţei de usturoi, pisaţi sare piper 2 linguriţe oţet balsamic 2 linguriţe de condimente amestecate(oregano, pătrunjel, mărar, chives)

Mod de preparare:

Primul pas este cel al spălării ciupercilor şi al tăierii lor în jumătăţi, fâşii, după cum doreşti. Oricum să nu fie în bucăţi prea mari. Încinge o tigaie şi topeşte untul. Combinaţia de ciuperci cu unt nu dă niciodată greş. Iar în cazul de faţă, nu e nevoie decât de o lingură de unt. Sotează ceapa sau şalotele şi usturoiul în untul topit. Nu mult. Până se înmoaie. Adaugă ciupercile şi lasă-le în tigaie până se înmoaie şi şi-au lăsat apa.

Puţin înainte de a stinge focul, toarnă peste ciuperci o linguriţă sau două de oţet balsamic, apoi bagă-le la cuptor. Puţin, doar pentru 7-8 minute şi la o temperatură ridicată. Presară pe deasupra condimentele, potriveşte de sare şi piper. Şi gata cina.

Sursa: afoodcentriclife.com