Rulouri de vinete cu nuci şi usturoi

Rulouri de vinete cu nuci si usturoi jpeg

Vinetele au grijă de sănătatea inimii noastre, pot reduce nivelul colesterolului şi conţin anumiţi fitonutrienţi esenţiali care îmbunătăţesc circulaţia sângelui. Atunci când alegi să nu consumi carne, poţi încerca această reţetă de rulouri de vinete cu nuci şi usturoi.

De ce ai nevoie pentru a pregăti rulouri de vinete cu nuci şi usturoi

400 g vinete

3 căţei de usturoi

150 g nuci, măcinate

busuioc, după gust

pătrunjel, după gust

piper, după gust

sare, după gust

Cum pregăteşti rulourile de vinete cu nuci şi usturoi

Tai vinetele pe lung şi le rumeneşti pe grătar sau le ungi cu ulei şi le dai la cuptor într-o tavă, timp de 20-30 de minute. Macini bine nucile. Le amesteci cu usturoiul pisat, busuioc, pătrunjel, piper şi sare. După ce vinetele s-au răcit puţin, le umpli cu amestecul şi formezi rulouri. Le aranjezi într-o farfurie şi serveşti cu extra pătrunjel pe deasupra.

Sursa https://food52.com