Salată de fasole verde cu şuncă

salata fasole jpeg

O salată cu fasole verde este o idee excelentă pentru un prânz sau o cină mai uşoară.

Dificultate mică Preparare 45' Pentru 2 porţii

Ingrediente

1 kg fasole verde

300 g şuncă

4 căţei usturoi

1 ceapă

sare

piper

ulei

Mod de preparare

Pui o oală cu apă şi sare la fiert. Când începe să clocotească, adaugi fasolea spălată în prealabil. O laşi să se opărească 5-7 minute. Între timp, tai ceapa mărunt şi o pui la călit într-o tigaie cu ulei încins. Adaugi şunca feliată subţire şi fasolea opărită. Le ţii 5 minute sub capac, la foc mic.

La final, adaugi căţeii de usturoi zdrobiţi şi potriveşti de sare şi piper.

sursa foto: Shutterstock