Supă cremă de legume cu crutoane

supă cremă de legume cu crutoane jpeg

Supele cremă sunt printre cele mai bogate mâncăruri în vitamine, datorită complexităţii de legume pe care le conţin. Sunt excelente în orice anotimp, se prepară foarte repede şi se servesc cel mai bine cu crutoane. Iată o reţetă de supă cremă de legume cu crutoane excelentă şi nemaipomenit de gustoasă.

În supa cremă de legume se pot pune ce legume de sezon vă plac. De exemplu se pot pune mazăre sau conopidă, dar şi broccoli. Este excelentă şi extrem de delicioasă, merită încercată cât mai curând.

Ingrediente Supă cremă de legume cu crutoane:

Pentru supă:

  • 2 morcovi
  • 2 rădăcini de păstârnac
  • 1 ceapă mare
  • 2cartofi
  • 1 ardei capia
  • 2 căţei de usturoi
  • 2-3 linguri de unt sau ulei
  • Boia dulce
  • Sare
  • Piper
  • Pătrunjel proaspăt

Pentru crutoane:

  • 4 felii de pâine
  • 3 căţei de usturoi
  • Ulei de măsline

Mod de preparare Supă cremă de legume cu crutoane:

Legumele se curăţă bine, apoi se spală. Ceapa se taie peştişori şi se pune la călit în unt. Morcovul şi păstârnacul se taie rondele, ardeiul se taie cubuleţe mici, usturoiul se taie felii şi cartofii cuburi. Apoi, se pun toate peste ceapă la călit, cu puţină apă, sare, piper şi boia. Se lasă câteva minute să se călească, apoi se pun 2-3 căni de apă şi se lasă la fiert.

Crutoanele se prepară în acest timp. Se taie cuburi feliile de pâine şi se bagă la cuptor într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Se lasă câteva minute, se scot şi se stropesc cu puţin ulei de măsline şi cu usturoiul pisat. Se bagă înapoi în cuptor şi se lasă să se rumenească bine.

Când s-au fiert şi legumele, se strecoară şi se pisează cu ajutorul unui belnder. Supa se păstrează şi se adaugă peste legumele pisate treptat. Se pune supă până se ajunge la consistenţa dorită, amestecându-se continuu. Se mai poate pune sare şi unt după gust, se amestecă bine şi se serveşte cu pătrunjelul proaspăt tocat şi crutoanele. Poftă bună!



Recente

cuptor cu microunde shutterstock 1060457837 jpg
ulei de masline shutterstock 403638466 jpg
pulled pork shutterstock 1673261689 jpg
chiftele de rosii tomatokeftedes shutterstock 2103366965 jpg
image png
image png
3 banane jpg jpeg
fructe de mare jpg
cum alegi carnea jpg
suberek cu carne shutterstock 572050978 jpg
Clătite Qatayef  shutterstock 288837386 (1) jpg
conopida reteta vegana shutterstock 1503266795 jpg
cassoulet rață fasole shutterstock 341364947 jpg
involtini rulouri carne shutterstock 1788453905 jpg
ciocolata shutterstock 1375236380 jpg
pui kiev shutterstock 2034594404 jpg
cozonac visine shutterstock 2019888323 jpg
kugel budinca de cartofi  shutterstock 2018235002 jpg
castraveti covasiti shutterstock 2037878684 jpg
zacusca de vinete horia virlan shutterstock 1824405308 jpg