Supă cremă de mazăre

Profită de savoarea acestei legume şi prepară o supă cremă de mazăre absolut delicioasă! Iată ce uşor se prepară!
Ingrediente (2 porţii)
1 litru apă
200 g mazăre boabe
200 g cartofi
100 g morcov
100 g rădăcină de pătrunjel
o ceapă mică
20 g unt
sare
Mod de preparare
Pui apa la fiert cu sare şi când a dat în clocot pui legumele tăiate cubuleţe şi mazărea. Când s-au fiert, le scoţi şi le pasezi prin sită, piureul obţinut îl subţiezi cu lichidul în care au fiert legumele, apoi adaugi untul. Supa se poate servi cu crutoane.