Supa de legume care arde grăsimile

Supa de legume are puţine calorii şi este ideală atât la prânz cât şi la cină. Dacă adaugi şi câteva frunze de varză atunci kilogramele în plus vor dispărea mai repede. Cum se prepară supa de legume care arde grăsimile.
De ce ai nevoie pentru supa de legume care arde grăsimile
2 cepe
2 morcovi
½ varză
300 g fasole uscată
1 ardei
1 dovlecel
200 ml suc de roşii
sare
Cum se prepară supa de legume care arde grăsimi
Pui fasolea la înmuiat în apă cu o seară înainte. O fierbi în apă cu sare şi-i schimbi apa o dată. Când este aproape gata, adaugi legumele tăiate fideluţă şi dovlecelul tocat cubuleţe. După ce au fiert legumele, mai adaugi 1 praf de sare şi sucul de roşii. Laşi să mai clocotească câteva minute înainte să stingi focul.