Tartă cu blat din cartofi

Această reţetă o poate prepara chiar şi o gospodină fără prea multă experienţă în bucătărie. Cine vrea să încerce tarta cu blat de cartofi?
De ce ai nevoie pentru tarta cu blat de cartofi
Pentru blat
2 cartofi
1 ou
2 linguri făină
1 praf de sare
1 praf de piper
Pentru umplutură
2 căni amestec de legume, şuncă şi brânză feta
1 praf de sare
5 ouă
½ cană iaurt
Cum se prepară tarta cu blat de cartofi
Dai drumul la cuptor. Descojeşte cartofii şi dă-i prin răzătoarea mică, stoarce-i şi amestecă-i cu oul bătut, făina şi sare şi piper după gust. Pune amestecul de cartofi într-o formă de tartă, unsă cu ulei şi dă-i la cuptor 20 de minute.
Bate ouăle şi ametecă-le cu legumele, şunca şi brânza feta ruptă bucăţi. Adaugă sare după gust şi iaurtul. Scoate tava de la cuptor, pune umplutura, nivelează şi mai ţine încă 15-20 de minute.
Sursa foto http://impromptukitchen.com