Tartă cu legume şi spanac

Aperitiv sau fel de mâncare principal? Dar ce contează? Această tartă cu legume şi spanac poate fi mâncată oricum, oricând.
Ingrediente pentru tartă cu legume şi spanac
Pentru aluat 500 g făină 100 g unt topit 150 ml apă d sare
300 g piure de spanac congelat
200 g ciuperci
1 morcov mic
1 ceapă potrivită
2 linguri ulei
3 ouă
100 g telemea de oi
150 caşcaval
sare
piper
Mod de preparare pentru tartă cu legume şi spanac
Amesteci făina, untul topit, sarea şi adaugi treptat apa, frământând un aluat omogen şi elastic, pe care-l laşi la rece 30 de minute. Tai ceapa mărunt, o căleşti cu o lingură de ulei, adaugi morcovul tăiat cubuleţe sau ras, piureul de spanac scurs bine şi ciupercile tocate mărunt, sare şi piper, după gust. Continui călirea, amestecând permanent, până scade complet lichidul, apoi laşi compoziţia deoparte, ca să se răcească. Când este rece, adaugi ouăle bătute cu telemeaua rasă şi amesteci.
Îmbraci cu aluat interiorul unei forme rotunde de plăcintă, unsă cu ulei, cu tot cu pereţii laterali. O înţepi cu furculiţa în mai multe locuri şi torni umplutura. Presari deasupra caşcavalul ras şi introduci tarta cu legume şi spanac în cuptorul preîncălzit pentru circa 45 de minute. Serveşti tarta cu legume şi spanac caldă.