Fie că foloseşti spanac proaspăt sau congelat, acest preparat uşor şi rapid e perfect pentru o cină în familie.

 

 

Ingrediente

1 kg spanac congelat

1 ceapă

2 căţei de usturoi

2 linguri ulei

5 ouă

100 g caşcaval

unt, pentru uns

sare

piper

 

Laşi spanacul la decongelat, apoi îl scurgi bine. Pui ceapa mărunţită la sotat în ulei, la foc mic, 2-3 minute, apoi adaugi usturoiul feliat şi îl căleşti încă 1 minut. Pui şi spanacul, condimentezi cu sare şi piper, după gust, mai laşi 10 minute pe foc, apoi dai deoparte.

Într-un vas termorezistent, uns cu unt, răstorni spanacul, iar din loc în loc, cu dosul unei linguri, faci mici gropiţe, în care vei sparge ouăle. Dai tava la cuptor, 15-20 de minute, şi în ultimele 5 minute adaugi caşcavalul ras. Serveşti fierbinte.

FOTO Shutterstock

Loading...