Poţi folosi pentru această reţetă orice sortiment de cârnaţi afumaţi, însă cei de bere sunt uşor picanţi şi merg de minune cu sosul aioli.

De ce ai nevoie pentru mâncare de cartofi cu cârnaţi

500 g cartofi, mai mici

200 g cârnaţi de bere

1 ceapă

½ linguriţă boia

sare, după gust

1 lingură ulei

Pentru sosul aioli

1 căţel de usturoi

1 linguriţă oţet

1 gălbenuş

¼ de lămâie

100 ml ulei de măsline

100 ml ulei

sare, după gust

Cum se prepară mâncarea de cartofi cu cârnaţi

Pui gălbenuşul, usturoiul, zeama de lămâie, oţetul şi 1 lingură ulei de măsline în blender şi amesteci de câteva ori. Torni uleiul treptat în timp ce blenderul funcţionează până când obţii consistenţa unui sos. Adaugi sare, după gust.

Pentru mâncare, dai drumul la cuptor. Cureţi cartofii, îi tai bucăţi mari şi-i fierbi în apă cu sare, apoi îi scurgi. Încingi uleiul şi rumeneşti cârnaţii 3-4 minute, apoi adaugi ceapa tocată, o laşi până când se înmoaie şi pui cartofii. Amesteci şi presari boia şi sare, după gust. Dai tigaia la cuptor 15 minute, amestecând la jumătatea timpului.

Serveşti cartofii cu sosul aioli.

Sursa http://glebekitchen.com

Loading...