Musaca din carne tocată şi cartofi

Musaca jpeg

Această reţetă am primit-o de la Stoian Valentin Marin, din Bucureşti. Vă mulţumim! Aşteptăm şi reţetele voastre la adresa retete@click.ro!

Ingrediente:

400 g carne tocată (porc sau amestec cu vită) 800 g cartofi 4 ouă 250 ml smântână 250 ml suc de roşii (sau bulion diluat cu apă) 1 lingură făină sare piper pătrunjel 1 ceapă mare 1 ardei 2 roşii 3 linguri ulei caşcaval/parmezan de pus deasupra

Mod de preparare:

Căleşti ceapa în trei linguri de ulei, adaugi ardeiul tocat şi carnea. Laşi până când carnea îşi schimbă culoarea. Potriveşti de sare şi piper şi dai la răcit. Adaugi în compoziţie 2 ouă bătute, sucul de roşii sau bulionul, 100-150 ml de smântână, pătrunjelul tocat şi o lingură de făină. Amestecul trebuie să arate ca un sos mai gros. Tai cartofii rondele şi îi căleşti uşor în ulei, îi scoţi şi îi pui pe un şerveţel absorbant. Tapetezi un vas şi pui un rând de cartofi, unul de carne şi iar cartofi. Dacă ai suficientă compoziţie (în funcţie de vas) poţi alterna trei rânduri de cartofi şi două de carne. Deasupra aşezi roşiile tăiate felii, presari pătrunjel tocat şi cele 2 ouă bătute cu restul de smântână.

Dai tava la cuptor pentru 30 de minute. În ultimele 10 minute adaugi caşcaval sau parmesan ras. Serveşti cu sos de roşii sau cu murături.