Adrian Hădean, la „Adevărul Live“: „Preşedintele Franţei şi premierul Cioloş nu se mai lăsau duşi de la masă după ce le-am gătit“

adrian hadean jpeg

Interviu Adrian Hădean. Adrian Hădean (39 de ani) a fost prezent la Adevărul Live, unde a discutat despre cartea „#24 centimetri“, a povestit detalii din culisele întâlnirii cu preşedintele Franţei, François Hollande şi a făcut lumină în cazul „MasterChef“.

Cartea „#24centimetri“ nu este un volum cu reţete, în schimb este o carte în care Hădean răspunde multora dintre întrebările pe care le-a primit de-a lungul timpului. În paginile volumului povesteşte cum a început - spălând, şi de zece ori pe zi, podelele bucătăriei din casa bunicilor -, cum a aflat secretele organizării şi ale falimentării unui restaurant - într-o încăierare de pomină -, cum se alcătuieşte meniul unui Irish pub - creând câteva sandviciuri delicioase cu nume voit idiot şi la fel de voit stâlcit irlandez („O’Ceapă“, „O’Felie“, „O’Tonă“ şi „O’Bama“) -, cum e din interior un show de televiziune - muncind de la şapte dimineaţa şi încheind seara târziu cu un pahar de prosecco, fără să fie nevoie să arunci cu farfurii în concurenţi. Un şir de lecţii de gătit şi de viaţă.

Despre noua lui carte, despre bucătărie şi păţaniile din timpul gătitului, dar şi despre experienţa „MasterChef“ sau cea în care i-a gătit preşedintelui Franţei, Adrian Hădean a vorbit la Adevărul Live.

O carte dedicată fiului său

Adevărul: Cum v-a venit ideea titlului cărţii, „#24centimetri“?

Adrian Hăden: Ideea titlului a venit în urma unui brainstorming în familie, eu lucrez foarte mult împreună cu soţia mea, avem şi un birou, şi ne-am tot gândit la un titlu care să potrivească pe copertă şi a ieşit ăsta. Mi se pare se potriveşte foarte bine şi pe copertă şi cu ce am scris în carte şi transmite un mesaj foarte evident: lama cuţitului. Sigur că nu ai de unde să ghiceşti că are fix 24 de centimetri lama aceea, dar poate să te ducă cu gândul la orice sau poate să te ducă cu gândul la un râs ştrengăresc, dar până la urmă fiecare vede lumea cum e el.

Prima carte, pe care aţi numit-o „Sarea şi piper“, a fost scrisă în 14 nopti, conţinând 100 de reţete scrise din memorie, iar a doua carte, care conţinea douăzeci de reteţe gătite în familia Hădean - „Reţete pentru un Crăciun în familie“, a apărut la zece ani după publicarea primei cărţi.

Prima carte conţine multe reţete şi pe care nu ştiu dacă o mai putem găsi pe undeva acum, s-a întâmplat în 2003. Eu am un exemplar în bibliotecă şi mai e un exemplar în biblioteca mamei mele. Pentru a doua mi s-a propus să scriu şi a fost mai degrabă un obiect de colecţie, a apărut pe o comandă strictă, cred că de 350 de exemplare, tipărite manual şi legate pe o copertă făcută din materiale reciclate, ceva foarte frumos ca obiect. E o carte foarte dragă mie pentru că deşi reuneşte puţine reţete, sunt reţete pe care le ştiu din copilărie şi care circulă în familia noastră de când mă ştiu eu şi chiar înainte de asta.

continuarea interviului pe adevarul.ro

continuarea interviului pe adevarul.ro