Ce fructe te ajută să slăbeşti mai uşor

1 fructe si legume jpg jpeg

Aceste fructe te ajută nu numai să-ţi ţii sub control greutatea corporală, ci şi să previi afecţiunile oculare şi digestive.

Gustul bun al fructelor de goji este cea mai mică dintre calităţile lor. Au un conţinut mare de vitamine, minerale, fibre şi antioxidanţi  care te pot ajuta să îţi ţii în frâu kilogramele, datorită puţinelor calorii şi să ai grijă de digestie.

Având în vedere că au un indice glicemic mic, nivelul de zahăr din sânge nu va fi influenţat de valoarea lor nutriţională, iar vitaminele şi acizii esenţiali pe care îi conţin le transformă într-o gustare perfectă indiferent de perioada zilei.

Previn cancerul

Consumul de fructe de goji este benefic mai ales pentru cei care se luptă cu o formă de cancer sau care vor să prevină această maladie. Sunt capabile să oprească evoluţia celulelor canceroase din organism.

Poţi alege să le consumi ca atare, în stare crudă, sau sub formă de suc timp de cel puţin 14 zile, rezultatul fiind o stare de spirit mai bună şi o bună funcţionare a funcţiilor gastrointestinale. Mai ales dacă te afli printre persoanele care suferă de diabet, le poţi consuma fără teama că îţi vor creşte nivelul glicemic.

Află mai mult pe clicksanatate.ro

Află mai mult pe clicksanatate.ro



Recente

zacusca de vinete horia virlan shutterstock 1824405308 jpg
copil mancare sanatoasa shutterstock 376928611 jpg
salata de vinete shutterstock 1789607375 jpg
afinata shutterstock 1163799046 jpg
tarator supa de iaurt cu castraveti shutterstock 685307626 jpg
cirese 1 advertorial jpeg
panna cotta caise shutterstock 288283781 jpg
plachie de pește shutterstock 529239796 jpg
salata roșii shutterstock 529472086 jpg
choux crema vanilieshutterstock 2007938618 jpg
ardei umpluti de post shutterstock 394395796 jpg
gomboti caise shutterstock 1751983160 jpg
banane chia iaurt shutterstock 2068588889 jpg
salata vinete baba ganoush shutterstock 216063574 jpg
pandispan fructe shutterstock 200600648 jpg
pepene shutterstock 296391284 jpg
copii gatind jpg
ciorba de burta shutterstock 475445284 jpg
alimente dieta shutterstock 1033829701 jpg
crumble shutterstock 140363161 jpg