Ce-ti prezic astrele în bucãtãrie în perioada 16 octombrie – 20 noiembrie
Berbec (21.03 – 21.04)
Începerea sezonului rece nu te sperie, pentru că tu, ca zodie de foc, eşti oricum fierbinte. Poţi consuma mai multe condimente, dar şi lichide alcoolice şi nealcoolice.
Taur (22.04 – 21.05)
Ai o constituţie puternică, dar frigul toamnei te poate învinge. Ca urmare, te alimentezi mai consistent, bei lichide suficiente, deşi eşti atent/ă şi la siluetă, deoarece nu doreşti să capeţi câteva kilograme în plus.
Gemeni (22.05 – 21.06)
Pentru că eşti o persoană adaptabilă, aproape ai terminat de pus murăturile la borcan. Rămâne doar să le aşezi cu grijă în cămară.
Rac (22.06 – 22.07)
În această perioadă, ai un apetit culinar semnificativ, aşa că îţi găteşti singur/ă ceea ce pofteşti. Puţin probabil să te plictiseşti uneori de reţetele tradiţionale şi să încerci să pregăteşti un meniu exotic, inspirat din călătoriile realizate în străinătate!
Leu (23.07 – 22.08)
Ca un lider ce eşti, poţi dicta ceea ce să ţi se gătească. Uneori eşti nemulţumit/ă de prestaţia bucătarului, aşa că iei iniţiativa, intri în bucătărie, şi mai adaugi sare, piper, ulei, ghimbir sau oregano, acolo unde ţi se pare necesar.
Fecioară (23.08 – 21.09)
Ca de obicei, pendulezi între o mare atenţie acordată dietei şi o poftă de mâncare imensă, care nu mai ţine cont de nicio restricţie. Cei apropiaţi te pot ajuta să găseşti o cale de mijloc rezonabilă.
Balanţă (22.09 – 22.10)
În afară de plăcerea de a mânca, te preocupă rafinamentul şi aspectul estetic al mesei. De aceea, când eşti invitat/ă la restaurant îţi alegi singur/ă localul, în funcţie de preferinţe.
Scorpion (23.10 – 21.11)
Pentru că eşti o fire misterioasă, nu le spui prietenilor sau vecinilor ce bunătăţi ai mâncat, ca să nu îi faci invidioşi. Ai un colţ secret al tău cu dulciuri şi delicatese, unde te retragi atunci când eşti mai apăsat/ă de griji.
Săgetător (22.11 – 20.12)
Uneori, dai frâu liber poftei tale enorme de mâncare, alteori eşti mai lucid/ă şi mai reţinut/ă în plan alimentar. În această perioadă te poţi delecta cu diverse bunătăţi servite la simpozioane, congrese sau conferinţe.
Capricorn (21.12 – 19.01)
Ai un stil conservator şi nu eziţi să intri în bucătărie şi să găteşti atunci când ai timp. Ai mult simţ culinar şi, uneori, îi uimeşti pe cei apropiaţi pregătind un meniu gustos cu doar câteva ingrediente „pescuite“ din frigider şi din cămară.
Vărsător (20.01 – 18.02)
Eşti o fire sociabilă, amabilă şi generoasă, aşa că nu eziţi să le dai şi prietenilor reţetele unor preparate gustoase, pe care le-ai consumat în diferite împrejurări. Celor mai modeşti financiar, le dai şi nişte bani ca să-şi cumpere ingredientele mai pretenţioase.
Peşti (19.02 – 20.03)
Ai multe preferinţe culinare, dar nu ai mereu dispoziţia să găteşti şi nici resursele necesare pentru a merge la un restaurant. Te apucă, în această perioadă, anumite crize de melancolie, pe care le poţi îneca în licorile bahice preferate.