Ce trebuie să ştii despre soia

Pateuri vegetale, mezeluri, chifteluţe, şniţele din soia, dar şi brânzeturi tofu, pe toate le consumăm cu plăcere fie că e post sau nu. Imită gustul cărnii şi al brânzeturilor, dar cât de sănătoasă este, de fapt, soia? Înainte de a-ţi face noi provizii de preparate din soia, află că este nevoie să ţii cont de unele precauţii.
Soia este o legumă-cameleon care poate înlocui carnea şi lactatele, fiind bogată în proteine, grăsimi sănătoase Omega-3, minerale, vitamine şi fibre.
Gustul plăcut al preparatelor pe bază de soia atrage multe persoane către raioanele destinate produselor vegetale, fie că ţin post sau nu. O altă parte bună despre soia este că are calităţi terapeutice puse pe seama conţinutului de antioxidanţi, care oferă protecţie faţă de unele tipuri de cancer, cum este cel mamar.