Ce trebuie să ştii înainte să devii vegetarian
Ai auzit că cei care au adoptat un regim bazat pe legume şi fructe sunt mai sănătoşi? Ce spun specialiştii şi cât de benefic este pentru organism să renunţi la carne, află în rândurile următoare. Tot mai mulţi renunţă la alimentele de origine animală, în special la carne, din dorinţa de a scăpa de anumite boli sau de a preveni apariţia altora, mai serioase, cum sunt obezitatea, cancerul şi diabetul zaharat.
Sunt o mulţime de studii ştiinţifice care dovedesc că lactatele şi carnea pot favoriza apariţia tumorilor, însă există şi cercetări care aduc probe în favoarea lor.
Regimul vegetarian se traduce prin consumul alimentelor de origine vegetală, la care se adaugă, opţional, ouă, produse lactate şi peşte.
Ce se întâmplă în corp când renunţi la carne
Dacă te hotărăşti să scoţi carnea din meniu, află că odată cu eliminarea ei renunţi la nutrimenţi importanţi, precum vitamina A, vitamina D, colesterol şi vitamina B12. În renumita carte „Studiul China“, autorii T. C. Campbell şi fiul spun de unde ne putem lua aceşti nutrimenţi: