Cel mai simplu truc pentru o friptură fragedă: secretul care face carnea de porc sau de vită să se topească în gură

friptura vita jpeg

Secretul celei mai fragede fripturi de porc sau de vită nu are de-a face cu ingredientele folosite şi nici cu ustensilele necesare în timpul procesului de preparare. Există însă un detaliu care ne ajută să gătim carnea astfel încât să ne bucurăm nu numai de un gust desăvârşit, ci şi de o textură pe măsură.

Congelarea cauzează expandarea şi crăparea fibrelor musculare, rezultând în sporirea frăgezimii cărnii, potrivit unui studiu condus de Universitatea Kansas City. Astfel, autorul studiului, cercetătorul John Unruh, susţine că secretul din spatele unei fripturi fragede este îngheţarea prealabilă a cărnii şi apoi dezgheţarea acesteia, chiar înaintea preparării acesteia.

Oamenii de ştiinţă, care au îngheţat carnea timp de două săptămâni şi apoi au dezgheţat-o timp de 24 de ore în frigider, au testat şi bucăţi de carne de vită din partea dorsală şi din coaste, iar rezultatele au fost similare.

continuarea pe adevarul.ro

continuarea pe adevarul.ro



Recente

cuptor cu microunde shutterstock 1060457837 jpg
ulei de masline shutterstock 403638466 jpg
pulled pork shutterstock 1673261689 jpg
chiftele de rosii tomatokeftedes shutterstock 2103366965 jpg
image png
image png
3 banane jpg jpeg
fructe de mare jpg
cum alegi carnea jpg
suberek cu carne shutterstock 572050978 jpg
Clătite Qatayef  shutterstock 288837386 (1) jpg
conopida reteta vegana shutterstock 1503266795 jpg
cassoulet rață fasole shutterstock 341364947 jpg
involtini rulouri carne shutterstock 1788453905 jpg
ciocolata shutterstock 1375236380 jpg
pui kiev shutterstock 2034594404 jpg
cozonac visine shutterstock 2019888323 jpg
kugel budinca de cartofi  shutterstock 2018235002 jpg
castraveti covasiti shutterstock 2037878684 jpg
zacusca de vinete horia virlan shutterstock 1824405308 jpg