Concurs pentru cele mai „arătoase” mâncăruri: burgerul cu 10 etaje şi mic-dejunul din flori comestibile, printre „participante”

mancaruri aratoase jpeg

Curentul pozelor cu mâncăruri apetisante de pe Instagram a dat naştere unui adevărat concurs în Australia, unde criticii culinari, chefii şi pasionaţii de bucătărie locali participă la Melbourne Food Porn Festival, întrecându-se în preparate care mai de care mai „arătoase”.

Experţii, dar şi amatorii culinari din Melbourne, Australia, se pot înscrie, până pe 13 mai, într-o competiţie în care îşi vor măsura abilităţile de a face un preparat să arate cât mai apetisant, în cadrul Food Porn Festival. Burgerii-turn, adevărate bombe calorice, gogoşile decorate extravagant şi gustările pentru micul dejun, decorate cu flori comestibile, sunt doar câteva din preparatele care vor intra în cursă. Acestea nu vor fi însă evaluate în baza gustului, aşa că nu vor fi degustate, ci în baza aspectului, felul în care arată în fotografii fiind cel mai important.

continuarea pe adevarul.ro

continuarea pe adevarul.ro