Condimentele, de nelipsit din dietă pe timp de ger

condimente pixabay jpeg

Alături de hainele groase, alimentaţia potrivită încălzeşte corpul în zilele geroase şi previne  pierderile de căldură, inflamarea amigdalelor, uscarea căilor nazale şi pune sângele în mişcare.

Mâncărurile condimentate

Preparatele culinare în care pui ceva mai multe condimente decât de obicei sunt cele care emană în corp cea mai mare căldură. Pun sângele în circulaţie şi te ajută să depăşeşti uşor zilele cu temperaturi foarte scăzute. Atenţie, însă, nu abuza de ele, altfel ajung să-ţi afecteze stomacul!

Supe şi ceaiuri

Este foarte important să bei mai multe lichide în timpul iernii. Din cauza aerului rece şi uscat ai nevoie de hidratare, aşa că este indicat să consume cât mai multe lichide calde. Supele şi ceaiurile îţi încălzesc întregul corp. Mai mult, aroma ingredientelor tradiţionale din supă, precum ceapa şi ardeiul, sub formă de vapori ajută la defundarea căilor respiratorii. De asemenea, un ceai cald este medicamentul universal pentru amigdalele inflamate, pentru că încălzeşte gâtul şi grăbeşte vindecarea. Este indicat să nu-l bei fierbinte, ci călduţ.

Află care condimente mai alungă gerul pe clicksanatate.ro.

Află care condimente mai alungă gerul pe clicksanatate.ro.