Cresonul, un condiment rar

creson jpeg

Cresonul este un condiment foarte puţin cunoscut la noi, el provenind din zona tropicală a Braziliei. Este foarte diferit de celelaltec condimente, pentru că nu are o aromă specifică, dar în preparate are un gust interesant.

Având o iuţeală dulce, poate fi folosit la sosuri, la condimentarea cărnii sau la preparatele din peşte. Rădăcina poate fi folosită numai după doi ani de când a fost culeasă.

Cresonul maie ste întrebuinţat şi ca anestezic. dacă mesteci floarea, durerea de dinţi amorţeşte pentru o vreme. Planta este folosită proaspătă, frunzele şi florile utilizându-se tocate. Este de preferat să fie păstrată întreagă şi să fie tocată în momentul în care se prepară mâncarea. Se poate ţine la frigider aproximativ două săptămâni. Acest condiment poate fi folosit de bucătarii inventivi atât singur, cât şi în combinaţie cu alte condimente.