Fibrele alimentare te apără de boli

Despre fibrele care nu ar trebui să lipsească din alimentaţia noastră zilnică auzim peste tot. Însă ştii motivul real pentru care se recomandă o alimentaţie bogată în fibre?
Atunci când vorbim despre fibre trebuie să lămurim un aspect destul de important şi anume că acestea sunt de două feluri solubile şi insolubile. Indiferent de forma sub care alegi să le consumi acestea sunt indispensabile pentru a putea menţine echilibrul din corpul tău şi un sistem imunitar puternic în faţa bolilor.
Fructele şi legumele cea mai bună sursă de fibre
Nu mai este un secret pentru nimeni că pentru a te menţine sănătos ai nevoie de o alimentaţie diversificată şi un consum constant de fructe şi legume atât în stare proaspătă cât şi uscate sau deshidratate.
Conform site-ului passionsante.be, trebuie să ştii cu ce probleme de sănătate te confrunţi înainte de a consuma fibre sau orice alt produs, deoarece consumate în cantităţi mari fibrele sunt contraindicate persoanelor cu colon iritabil, balonare sau boala Crohn.
O sursă bună de fibre solubile poţi găsi în legumele uscate precum sunt lintea sau fasolea, de asemenei în orz, secară sau hrişcă. Cele nesolubile le poţi lua din grâu sau alte legum precum este varza.