Fructe care nu trebuie să lipsească din dietă

Pentru o siluetă perfectă, este necesar să ai o alimentaţie echilibrată şi să practici sport săptămânal. Dieta zilnică trebuie să conţină fructe, legume, ouă şi alte produse bogate în proteine. Pe lângă substanţele nutritive pe care le oferă, fructele sunt şi un stimul energic. Iar dacă vrei să slăbeşti sau să te menţii în formă, ele nu trebuie să-ţi lipsească din dietă.
oate fructele sunt sursă importantă de vitamine, minerale şi antioxidanţi, dar sunt unele recomandate persoanelor care ţin dietă ca să slăbească.
Fructele care nu trebuie să-ţi lipsească din dietă sunt:
Mărul
Numărul de calorii pe care-l are mărul este foarte mic. Un măr de mărime medie conţine aproximativ 72 de calorii, dar cele mai importante substanţe nutritive pe care le conţine sunt fibrele. Fibrele sunt cele care oferă senzaţie de saţietate pentru o perioadă mai lungă, plus că îmbunătăţesc digestia şi ţin sub control nivelul de zahăr din sânge. Mănâncă zilnic câte un măr.
Para
Şi para este sursă importantă de fibre, iar consumul zilnic îţi oferă senzaţie de săţietate şi inhibă pofta de mâncare, fiind mâncată în special de femeile care vor să slăbească. În plus, substanţele nutritive prezente în pară ţin sub control nivelul de colesterol. Recomandat este să fie mâncată cu tot cu coajă.